Publicat pe: 26 mai 2017Timp de citire: 3.3 minuteVizualizări: 618

Bucureştiul are o rată a abandonului şcolar destul de ridicată, mai ales în cadrul instituţiilor de învăţământ profesional, şi un procent al absolvenţilor de bacalaureat care nu depăşeşte media naţională, deşi infrastructura şcolară este mai bună decât în alte oraşe, relevă un studiu prezentat joi de Fundaţia Comunitară Bucureşti (FCB).

Astfel, în anul şcolar 2013-2014, 10,2% dintre elevii din învăţământul post-liceal şi de maiştri au abandonat şcoala, 3,1% – învăţământul liceal sau profesional şi 1,4% au părăsit învăţământul primar, precizează FCB în studiul ‘Bucureştii: Pulsul Comunităţii’, realizat după metoda de cercetare canadiană Vital Signs. Rata medie a abandonului la nivelul învățământului gimnazial a fost cea mai scăzută, de numai 0,2%.

Conform aceluiaşi studiu, un nivel de trai mai ridicat şi accesul mai facil la resurse de orice fel nu par să ridice Bucureştiul deasupra nivelului mediu al educaţiei de la nivel naţional.

Studiul mai relevă că în 2014, 41% dintre locuitorii Bucureştiului considerau educaţia drept a treia problemă ca importanţă pentru oraş (pe primele două locuri s-au situat serviciile de sănătate – 51% şi poluarea – 45%.

Importanța educației în agenda personală a populației apare și la nivelul elevilor de liceu și de școală generală. În 2013 pentru un procent de 33,6% dintre elevii bucureșteni intervievați eșecul școlar era echivalentul unui „dezastru” (cel mai ridicat procent la nivel național în cazul eșantionului analizat).

În 2013, 20.370 persoane au absolvit învățământul secundar (învățământ liceal, profesional, de maiștri, de ucenici) în București. Dintre aceștia, 10.959 au promovat examenul de Bacalaureat, ceea ce a echivalat cu o rată de absolvire de 53,7%, o rată similară nivelului național.

În anul școlar 2012-2013, rata netă de cuprindere în învățământul gimnazial a fost de 93,1%, pentru clasele IX-X, această rată a fost de 108,9%. Pentru clasele XI-XII, rata a fost de 95,6%. În anul școlar 2015-2016, într-o clasă din București erau în medie 25 de elevi. În acest an școlar au funcționat un total de 2.290 de clase (clasa 0-XII), iar numărul total de elevi pentru învățământul primar și secundar (clasa 0-XII) a fost de 58.146 elevi.

În anul 2014, în București funcționau 17 unități de învățământ superior public (finanțate de stat) – cu un total de 88.141 studenți înscriși și 6.947 cadre didactice – și 16 unități de învățământ superior particular – unde totalul studenților înscriși a fost de 40.742 și numărul cadrelor didactice a fost de 2.074.

Numărul persoanelor care au absolvit studii superioare sau o formă de învățământ postliceal pentru anul 2014 a fost de 46.986 în București. Dintre aceștia, cei mai numeroși (41.455 de persoane – 88,2%) au fost absolvenți cu diplomă (de licență, master, cursuri post-universitare, doctorat și programe post-doctorale) din România, 3.309 persoane (7%) au fost absolvenți de școli post-universitare românești și 2.222 persoane (4,7%) erau absolvenți cu diplomă (de Bacalaureat, de licență, master, doctorat, studii post-universitare) din altă țară.

Potrivit FCB, indicatorii Vital Signs privind domenii cheie ale calităţii vieţii din Bucureşti au fost colectaţi în ultimele luni ale anului 2016, direct de la instituţiile publice care generează date, la care se adaugă informaţii preluate din cercetări sau studii academice sub coordonarea universităţilor bucureştene, şi vizează evoluţia activităţii din domeniile cercetate pe o perioadă de trei ani (2013 – 2016).

Fundaţia Comunitară Bucureşti este specialistul în filantropie locală care colectează fonduri de la afaceri locale şi donatori individuali pentru a finanţa iniţiative în comunităţi. Din 2011, organizația a finanțat peste 180 de proiecte ale comunităților din București și Ilfov cu mai mult de 2 milioane de lei. Fundaţia Comunitară Bucureşti este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 15 fundaţii comunitare din țară.

Distribuie acest articol

Vrei ca profilul tău să fie văzut de cele mai bune școli private din România?

Reprezinți o instituție privată de învățământ și ești în căutare de personal didactic sau non-didactic? Comunitatea scoliprivate.eu îți stă la dispoziție.

Lasă un comentariu