Publicat pe: 23 mai 2017Timp de citire: 1.8 minuteVizualizări: 118

Înscrierile pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat vor începe luni şi se vor încheia pe 26 mai, reiese din calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Cursurile claselor a XII-a se vor finaliza pe 26 mai, iar Bacalaureatul va începe pe 6-7 iunie cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română.

În zilele de 8 şi 9 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pe 9, 12 şi 13 iunie – evaluarea competenţelor digitale, iar pe 14 – 16 iunie evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Prima probă scrisă la Limba şi literatura română va fi susţinută pe 26 iunie, a doua zi proba la limba şi literatura maternă – probă scrisă.

Pe 28 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului, pe 30 iunie proba la alegere a profilului şi specializării. Pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele până la ora 16,00 şi depuse contestaţiile între orele 16,00 – 20,00. Între 6 şi 9 iulie vor fi rezolvate contestaţiilor, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.

Înscrierea candidaţilor pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va face între 11 şi 14 iulie urmând ca pe 27 iulie, a celor care au promovat examenele de corigenţe.

Pe 21 august va fi susţinută proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 22 august – la limba şi literatura maternă, iar pe 23 august – proba obligatorie a profilului. Ultima probă, cea la alegere a profilului şi specializării, va avea loc pe 4 august.

Între 25 şi 28 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în Limba română, pe 28 august competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 29-30 august competenţele digitale. În zilele de 30 şi 31 august se va face evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Rezultatele vor fi afişate pe 1 septembrie, până la ora 16,00, şi depunerea contestaţiilor se va face în aceea zi, între orele 16,00 – 20,00. Contestaţiile vor fi rezolvate între 2 – 5 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 6 septembrie.

Distribuie acest articol

Vrei ca profilul tău să fie văzut de cele mai bune școli private din România?

Reprezinți o instituție privată de învățământ și ești în căutare de personal didactic sau non-didactic? Comunitatea scoliprivate.eu îți stă la dispoziție.

Lasă un comentariu

Articole Similare