Un număr de 112 unităţi de învăţământ liceal şi nouă universităţi private sau de stat din Capitală se numără printre expozanţii Târgului Oferta Educaţională, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Proedus, în perioada 16 – 19 mai, în Parcul Tineretului – intrarea Gheorghe Şincai.
În premieră în acest an, printre expozanți vor fi și Universitățile din București care-și vor prezenta ofertele educaționale destinate liceenilor.
Prin acest eveniment, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, atât părinţii, cât şi elevii sunt informaţi cu privire la procedura şi oportunităţile de înscriere şi de admitere. De asemenea, expozanţii oferă date despre burse, masterate, concursuri sau abilităţile pe care le pot dobândi cei care urmează cursurile unei anumite unităţi de învăţământ.
Totodată, miercuri, 17 mai, în intervalele 12:00 – 14:30 și 15:00 – 17:30 vor avea loc workshop-uri de consiliere și orientare în carieră destinate liceenilor, cu specialiști în domeniu.
Intrarea este gratuită.