Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a publicat broşura pentru admiterea în învăţământul liceal şi profesional, inclusiv dual, un ghid util atât pentru absolvenţii clasei a VIII-a, cât şi pentru părinţii acestora, având ca scop orientarea şcolară a elevilor pentru clasa a IX-a. Broşura va fi distribuită gratuit absolvenţilor clasei a VIII-a din anul şcolar 2016 – 2017.
Broşura cuprinde informaţii referitoare la admiterea în învăţământul liceal, învăţământul profesional şi învăţământul dual şi poate fi consultată şi pe internet. Ghidul este editat de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, prin Comisia de Admitere a Municipiului Bucureşti, şi va fi distribuită gratuit absolvenţilor clasei a VIII-a din anul şcolar 2016 – 2017 pentru informarea elevilor şi a părinţilor acestora privind oferta educaţională existentă la nivelul unităţilor de învăţământ liceal, de stat şi particulare.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Primăria Capitalei, prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret, organizează în perioada 16 -19 mai, între orele 16.00-18.00, în Parcul Tineretului (intrarea Colegiul Naţional Gheorghe Şincai), Târgul Oferta Educaţională. Potrivit ISMB, la sesiunile de informare vor fi prezenţi membrii Comisiei Municipale de Admitere care vor răspunde solicitărilor participanţilor.